Note de jurnal - 2011-2012
19 Decembrie 2011. Înmormântări simbolice.
….”Poate că nu e o întâmplare faptul că în aceeaşi zi a lui decembrie, lumea a comentat moartea a doi oameni simbol: Václav Havel, campionul romantismului revoluţionar anticomunist al anilor 68-89 şi Kim Jong-il – vârful aisbergului comunismului asiatic. Poate că…sfârşitul mileniului doi iese mai clar în lumină în acest an de revoluţii, crize şi morţi simbolice, decât în anostul an 2000. Poate că….(Marx scria că prin export o structură socială, aşa cum ar fi “instituţiile medievale” îşi evidenţiază mai clar tipicitatea, de exemplu prin Regulamentele Ierusalimului cucerit de cruciaţi)…limitele democraţiei în interiorul socialismului comunist, ca şi limitele dictaturii acesteia, se relevă mai clar odata cu mediatizarea morţilor simbolice. Poate că….noii zei, aduşi de noii barbari (despre care vorbea Cioran în “Căderea în timp”) ne învăluie şi ne conpenetrează adânc, până la posesiune, în acest sfârşit de an 2011, făcându-ne să vedem mai limpede trecutul nostru.
26 Decembrie. Cioraneana I
Însăşi faptul că extazul există, ca trăire, ca “pozitivitate empirică” cum ar spune anglo-saxonii. Indică faptul că semnifică ceva, că a “fost bun pentru ceva” de-a lungul evoluţiei şi istoriei, ar spune neodarwinienii.
Că vizează transcendenţa, e clar. Dacă nu chiar divinitatea, cel puţin Eternitatea, vorba lui Cioran, plasându-se la mijlocul drumului dintre credinţă, speculaţia filosofică şi inspiraţia creatoare.
Comparaţia cu paroxismul sexual nu trebuie privită cu ironie şi nici cea cu beţia sau cu addicţia de substanţe psihoactive. E aici ceva ce trebuie lămurit, investigat. Mai ales că extazul se leagă evident de contemplaţia estetică, la celălalt pol al umanului în raport cu munca înrobitoare a progresistului Prometeu.
28 Decembrie. Cioraneana II
Dacă luăm în considerare ideea lui Cioran din cartea sa “Căderea din timp”, care susţine că trăirile extatice compensează toate mizeriile istoriei, se completează o imagine pentru un comentariu patografic, centrat pe o depersonalizare alienantă, consecutivă extazului. Depresia e evidentă şi adusă în discuţie de însăşi autor. Ea nu explică însă “singurătatea cosmică” marcată de un plictis cumplit şi de o îndoială fundamentală, convertită în comentariu sceptic.
Cioran prezintă însă “anormalitatea” sa antropologică prin trimitere nu doar la sceptici ci şi la gnostici. Deoarece cunoaşte “adevărul” extazului, Cioran ştie, ca şi gnosticii, că “nu e din această lume”, că aici e un exilat, un străin. Opera sa sugerează că gnosticismul e un moment spiritual fundamental în fenomenologia spiritului. Adică momentul în care omul capătă conştiinţa originii şi structurii sale cvasidivine, de care poate fi totuşi detaşat, pe o poziţie de obiectivitate, de tipul “perspectivei persoanei a treia” a cognitiviştilor actuali.
Într-un fel, în Gnosticism se află astfel originile spiritului ştiinţific obiectivant al sec.XX.
30 Decembrie. Eros si magie in Renastere
În cartea sa cea mai împlinită, “Eros şi magie în Renaştere”, Culianu analizează cazul lui Giordano Bruno care susţinea influenţarea, prin Eros, a altor oameni la distanţă, ca printr-un fel de hipnoză telepatică. Pentru Biserica Catolică era deja prea mult, căci toată tradiţia susţinea transmiterea directă a harului divin, prin prezenţa la messă şi împărtăşanie, prin descendenţa ierarhiei eclaziastice de la Petru, sărutarea mâinii episcopului, atingerea moaştelor ş.a.m.d.
Renaşterea artistic, dezvoltând spaţiul euclidian şi inventând tiparul, a dezrădăcinat însă vechea magie a prezenţei nemijlocite şi contactului, cultivând acea latură a ei care subliniază acţiunea nemijlocită la distanţă. Astfel încât azi propaganda şi reclamele se fac prin mass media, ne indică Culianu.
Comunismul a păstrat însă nevoia de contact direct pentru a te împărtăşi din puterea magică, ideologică a conducătorului. Marile adunări populare ale lui Castro şi Ceauşescu au punctat această anacronie. Inmormântarea şi transmiterea puterii lui Kim Jong către succesor, ne-o arată din nou, în tot arhaismul său.
31 Decembrie 2011. O noua formă de nebunie a lumii.
Cine cunoaşte rolul major pe cere-l juca angoasa în viaţa de zi cu zi şi în spiritualitatea oamenilor de după al Doilea Razboi Mondial - anxietate dublată de paranoidie - nu poate decât să se fi mirat de euforia hipomaniacală cu care a început secolul XXI :
|
sexualitate şi acţiune dezlănţuite, risipă şi încredere |
redere nonşalantă în prezent.... |
Actualele crize financiare si revolte de strada, desi ne arata ca anxietatea nu e de aruncat la gunoi, menţin totuşi atmosfera.
Mania era, încă de pe vremea lui Didid Diomede o nebunie furioasă. De la ea avem, în limba română, încrâncenarea maniei.
Ianuarie 2012. De unde nu-i foc nu iese fum
Melancholie, film premiat la Cannes. Lars von Trier a învăţat totul de la Paragianov, Felini, Antonioni şi Tarkowski, topindu-i în nebunia sa. Dar de unde angoasa asta apocaliptică? Oare se termină hipomania primului deceniu al mileniului, la fel ca şi încântătoarea La belle Epoque?
Cioraneană III
Marele erou al Renaşterii a fost desigur Diavolul ce a reuşit să disloce ierarhia scolastică şi a cabalei, vânturându-şi miasma de frumuseţe şi demnitate omenească. A simţit-o bine Savonarola, de aceea l-au şi ars pe rug. După ce s-a insinuat subteran în matematică prin cifra zero adusă de necredincioşi de la indieni, a infestat lumea cu optimismul progresului faustian. În spatele valorilor şi raţiunii, suflă şi azi cu satisfacţie în jăratecul angoasei şi îndoielii.
"Indiferenţa e iadul pe pământ" (Dostoiewski)
Deci:
- Psihopatul lui Cleckley, rece afectiv dar şarmant şi teribil de eficient în tot felul de crime şi afaceri, mai curate şi mai necurate;
şi:
- Hipomaniacalul ce juisează în eudaimonia prezenţei, asertiv şi agresiv.... Raiul nostru cel de toate zilele.
Fenomenala fenomenologie
Gallanger S.,Schmicking D.(Eds), Handbook of Phenomenology and Cognitive Science, Ed.Springer, Berlin, 2010.
Scolastica medievală nu a avut ochi, urechi, miros şi minte pentru conceptul de fenomen, neuitându-se la sclipirea stelelor ci la soare.
După pâlpâirile din Grecia clasică, fenomenologia s-a lăsat inventată şi folosită prin speculaţia nemţilor din Europa, de la Kant şi Hegel la Heidegger. Apoi Husserl a prelucrat-o şi ambalat-o cu grijă servind-o ca desert la masa noastră zilnică.
Dumnezeu, nepăsător, zace în spatele foilor de ceapă fără de număr, a unor infinite, infinite şi fără de sfârşit fenomene.
15 Ianuarie
Totuşi, Eminescu nu e uitat la Emisiunea "Profesioniştii". Ocazie de a reciti spusele romanticului despre oameni:
.... Ei numai doar durează-n vânt Deşarte idealuri - .....
....Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte.....
A trecut şi romantismul, s-a dus şi teribilul secol al XX-lea, s-a terminat cu deşartele idealuri şi cu credinţa în soartă. Dar....." a dura în vânt "......"progoniri de soarte"....astfel de rostiri merită, în zilele noastre, fiecare, cel puţin câte o Teză de Doctorat.
Virtuţile şi matematica.
În cartea lui Alasdair Macintyre, Tratat de morală după virtute, Ed Humanitas1985 putem citi:”toţi trăim naraţiuni şi ne intelegem viaţa în cheie narativă...pot răspunde la întrebarea:”Ce să fac?”numai dacă pot răspunde mai întâi la întrebarea:”Din ce povestire sau povestiri fac parte?”(pg.223)”
Există oare vreo legătură între virtuţi şi matematică?
Nebunia lui Heidegger de a ne arăta rostul”Lumii” în mijlocul existenţei noastre, in-der-Welt-sein-nul nostru omenesc aprioric, ne aminteşte că Lumea lui Aristotel nu cunoştea nici numerele iraţionale nici logaritmii.
Dacă virtutea a mai supravieţuit conştiintei subiective a creştinismului Europei, jurnalelor intime şi romanelor sale,ce se întâmplă oare cu ea acum, când bate pulsatil, tot mai puternic,vântul statisticii şi al revoltelor populare?
Cum să ne cultivăm virtuţile în mijlocul acestui vânt al Spiritului hegelian reactivat, nebulos, înfrăţit cu numerele transfinite?
Există oare o îndărătnicie a virtuţii mai puternică decât infinitatea lumilor posibile?
“(Pentru pitagoreeni)... scopul muzicii nu e nicidecum doar să producă plăcere, ci să formeze caractere, după cum avea să scrie mai târziu Athenaios : “ scopul muzicii nu e plăcerea ci slujirea virtuţii”( W. Tattarkiewicz, Istoria Esteticii, Vol.I,pg 131).
Etica pe care au descoperit-o grecii era aristocratică. Heraclit, care a preluat de la pitagoreeni ideia armoniei făcând-o să integreze contrariile sale (....cele discordante se acordă, există o armonie a tendinţelor opuse, ca de pildă la arc si lira..) nu pregeta să spună:
“ Unul singur face în ochii mei mai mult decât zece mii, dacă e cel mai bun” (Frag.49
Diels Kranz).
1 Februarie. Istorie
Istoria Europei s-a jucat pe alunecarea de sens, semantică, a cuvântului – erou “subiect”.
Ea a găsit conceptul de subiect încărcat de toată soliditatea semnificatiei de substrat - hypokaimenon – cu care-l investise Organonul lui Aristotel şi gândirea greacă de până la skeptici.
Şi, crescând în jurul tulburatului şi frământatului iudeo-creştinism, a lăsat în urmă, ca mister, insondabilele adâncimni ale subiectivităţii.
Pe care, acum la plecare, aproape că nu o mai înţelege, predând-o pe mâna întreprinzătorilor experimentatori cognitivişti.
6 Februarie 2012
Henri Irénée Marrou, Sfântul Augustin şi sfârşitul Culturii Antice, Ed.Humanitas, 1997 (asociaţii de idei, la lectura opus-ului):
Augustin a fost fierbinte nu călduţ, vorba Apocalipsei……dar în filosofie locul său direct e modest….Vorba lui Cioran : creştinismul a învins prin antiintelectualismul virulentului agent de propagandă Pavel…..
….Până ce din mijlocul subiectivităţii pe care a născut-o, au răsărit intelectualii şi filosofii cei noi…care au ajuns şi ei la rafinamente….aşa încât….
Noi şi neobarbarii, formula Cioran….
Cine mai are astăzi timp pentru speculaţiile cioraniene? Bine ca a trecut şi centenarul comemorarii nasterii sale şi ne lasă în pace.
Revoluţia Franceză s-a pregătit în Saloanele literare ale secolului XVIII-lea, formula
Hegel... şi tot acolo s-a pecetluit încheierea timpului istoriei, început prin căderea din Rai,...replica Cioran.
Etosul protestant al monahismului muncii şi zgârceniei a dat naştere capitalismului, demonstra Max Weber.
Capitalismul imperialist postcomunist a dat naştere spiritului liber de a trăi cu generozitatea risipei, în contul unor posibile bune, ce se vor aduna probabil undeva, cândva, cumva.
Dacă însă stilul de viaţă se impieliţează luând prea multe forme, valurile se tulbură, Mediterana şi Răsăritul neprotestant intră în fierbere.......în timp ce viclenia ratiunii îşi vede de treabă.
Subiectivitatea, corpul si psalmistul
Psihologia dezvoltării copilului susţine în zilele noastre (Travesthen) că subiectivitatea e prezentă de la naştere; că există o intersubiectivitate intercorporeală ce se dezvoltă şi se consumă din primele luni, înainte ca pruncul să priceapă un cuvânt sau să vadă limpede faţa mamei.
Intersubiectivitatea intercorporeală – cu care-şi încheia opera Husserl şi a devenit celebru Merleau Ponty – rezolvă astfel grava problemă a alterităţii:”cum e posibil, ca pentru conştiinţa mea, care a ajuns sigură de existenţa sa prin reducţia carteziană până la cogito ergo sum, să mai existe şi alt om, o altă conştiinţă subiectivă, cogitantă”?
Deci, subiectivitatea ar creşte, ca o substanţă misterioasă, ca un flogistic, în creierul fiecărui copil, actualizându-se şi complexificându-se prin maternaj şi prin comerţul cu ceilalţi subiecţi umani, în mijlocul lumii vieţii.
Dar unde este oare, în acest scenariu, locul tăcutului Dumnezeu, pe care-l imploră, în singurătatea subiectivităţii sale cosmice, psalmistul?
29 Februarie. În focul arzător al prezentului.
Istoria se scrie de cei puternici, care în prezent sunt aleşi de mulţime.........în acest an în S.U.A., Franţa, Rusia.
Propaganda electorală se face cu mijloace massmedia.
Spectaculos, în Rusia, Putin a preferat lungi articole analitice asupra democraţiei, ce pot fi citite la gura sobei, departe de focul întâlnirilor incendiare care-l contestă.
Americanii se luptă sportiv,....francezii trag sforile pe toate canalele....
La radio, aud zilele trecute despre cursurile pentru analfabeţi din Romania.......citesc că, în Norvegia, nu ţi se permite să ai copii dacă nu ştii să scrii şi să citeşti.
După un milion de ani de antropogeneză şi câteva mii de ani de istorie şi alfabet, prezentul se ţese prin sforile tehnologiei logosului.
Cum se vor prezenta oare lucrurile în săptămânile şi lunile viitoare?...dar în secolele şi mileniile ce vor veni?...
Toate întâlnirile electorale ale lui Putin se desfăşoară într-o ordine aseptică...., aşa ceva nu va putea dura mult, într-o lumne care de decenii a descoperit teoria haosului şi a ordinii sale secunde.
9 Martie. Eroii de roman
Scriitorul rus Andrei Bitov în romanul său Casa Puşkin menţionează într-o notă, o carte scrisă de Daniel Andreev (fiul scriitorului) în lagăr, prin anii 5o, în care lumea e constituită din mai multe straturi şi în fiecare strat e reală,… iar unul dintre straturi e locuit de eroii literaturii.
Intimitatea subiectivităţii e propice lecturii de romane, în care eroii î-ţi pot deveni prieteni, parteneri de singurătate. Ei se îndrăgostesc şi suferă, sunt pasionaţi sau diabolici, sfârşesc apoteotic sau intră în blândul şi firescul anonimat.
Anonimatul nu mai e însă suportabil în vremea în care eroii de naraţiune au ieşit cu toţii pe scenă. Pe scena ecranelor de film şi televiziune unde trebuie să concureze cu cei ai sportului şi ai politicului, pe cea a internetului, a facebook-ului.
Colţul de cer al subiectivităţii intime se restrânge treptat, tot mai circumscris, la locul său istoric, în panoplia spectacolului lumii.
Dumnezeu, discret, trage cu ochiul.
15 Martie. Cuvintele
Oare cât ne definesc cuvintele, care domină câte o epocă?
În Criticile lui Kant, Conştiinţa şi Eul stăteau în dreapta şi în stânga pomului Raţiunii, în contemplaţie.
Raţiunea a reînviat şi animă lumea vremii noastre. Şarpele sinelui - al “selfului” lui Hume si James – se răsuceşte,adâncindu-se în intersubiectivitatea intercorporeală, urcând spre eficienţa prezenţei pragmatice şi spre narativitate, expunându-se public, ca şi self social.
Singurul edificiu pe care nu l-a cucerit – căci nu mai avea ce cuceri – este palatul conştiintei morale,...a lui Gewissen,...cu toate înţelesurile pe care le invoca Luther şi Heidegger.
22 Martie. Vocaţii
Europa, depăşind criza Euro,va rămâne o provincie turistică, de parcurs cu bicicleta. Locurile noastre vor fi ”pour les connesseurs”, pentru zănatecii ce sunt dispuşi să rătăcească pe jos prin noiceana Rostire filosofică românească.
29 Martie. Subiectivitatea
“E în noi ceva mai adânc decât noi înşine” spunea Augustin, presimţind conştiinţa subiectivităţii ce se prefigura în Europa născândă, pe temeiul Dumnezeului iudeo-creştin.
Acum, în adâncimile inconştiente ale subiectivităţii noastre musteşte, mai adânc decât noi înşine, nu doar întreaga cultură istorică, cu toţi dumnezeii săi, ci şi milionul de ani al antropogenezei….povestea în-fiinţării vieţii pe pământ…evoluţia pulsatorie a cosmosului gândită prin Bing Bang…în spatele cărora, Dumnezeu se ascunde, ocultându-se în mister.
Şi atunci, ce s-ar putea face azi pentru a continua legătura cu Dumnezeul cel viu, aşa de legat de viaţă, de maternitate, chin, moarte şi promisiunea vieţii veşnice!
5 Aprilie. Self-ul sau din nou despre cuvinte.
The Oxford Handbook of the Self, Shaun Gallanger (Ed.), 2011
Când CONŞTIINŢA cu SUBIECTIVITATEA ei a cucerit cultura Europei născânde, s-a desfăşurat în faţa omului uimit de o nouă lume.
Se va petrece oare la fel acum când SELF-ul înlătură cu dezinvoltură conştiinţa morală şi adâncimile intimităţii subiective?
12 Aprilie. Bacoviană
În veacul trecut, Bacovia scria cândva:
Verde crud,verde crud
Mugur alb şi roz si pur
Vis de albastru si de azur
Te mai văd,te mai aud
Oh,punctează cu al tau foc
Soare, soare
Trupul ce întreg mă doare
Sub al vremurilor joc
Poeţii pătimesc odată cu verdele crud şi cu jocul vremilor, ei se chinuie pe un alt cerc al Purgatoriului decât fraţii lor matematicienii
19 Aprilie
Nebunii au devenit celebri atunci când au agresat oameni importanti sau erau ei personalităti deosebite. Cel care l-a ucis pe primul ministru al Angliei a dat numele unei legi pe baza căreia se judecă si azi dacă inculpatul poate diferenţia binele de rău. Judecătorul Schreiber, scriindu -şi în azil memoriile, i-a ocazionat lui Freud o teorie asupra paranoiei.Holderlin,Nietzsche si Eminescu sunt martori pentru veacul ce a apropiat geniul de nebunie.
Acum, când Andres Breivik, după ce omoară deliberat zeci de oameni cu bombe şi personal în numele unei idei aberante se declară nevinovat, ce vor concliuzona inteleptii lumii despre linitele antroposului?
26 Aprilie. Binele
E oare bine să se organizeze un orăşel al piticilor, ca în China ? Cu case pentru ei, cu un primar al lor, petrecându-şi timpul împreună şi dând spectacole pentru turişti? Discriminare? Stigmatizare? O mai bună calitate a vieţii ? Un rost suplimentar pentu existenţa piticilor? E bine? E rău?
A fost oare bine ca S.U.A. – şi apoi şi alţii – au intervenit în Afganistan şi în Irak fără declaraţie de război, la câteva sute de ani după ce Hugo Grotius a scris despre Dreptul războiului şi al păcii? A fost bine? A fost rău ?
Un tratat de Etică din zilele noastre discută despre moarala din afaceri şi război, în raport cu animalele, cu natura....
Binele suprem a lui Platon, ce strălucea ca Soarele, clipeşte în adâncuri.
4 Mai. Ca o aromă, ca o boare
Testamentul Magdalenei, cartea scrisă de Laurence Gardner în 2005, urmăreşte peripeţiile personajului Maria Magdalena, soţia lui Isus Christos, înainte şi după călătoria ei la Marsilia împreună cu cei doi fii pe care i-a avut cu soţul ei. Primul rămâne cu statut regal în Provence iar al doilea, Isus II pleacă împreună cu Iosif din Arimateea în Insulele Britanice, punând temelie legendei Graalului.
Întreaga istorie, ce se vrea veridică şi nu ştiinţifico-fantastică, are două puncte care te întristează. În primul rând soarta tatălui celor doi fii, Isus Christos, care nemurind pe cruce stă mai mulţi ani la mănăstire. Pentru ca să se piardă apoi în anonimat, călătorind prin Malta şi probabil în India, unde i-ar fi şi mormântul.
Al doilea constă într-o nelămurire. Oare în cine credea însăşi Maria Magdalena – autoare a Apocalipsei, după Gardner – şi toţi cei ce se închinau în bisericile creştine ce s-au format şi au dăinuit în Franţa şi Galia, de vreme ce toţi ştiau că Isus nu a murit şi nu a înviat?
În 1949, în "Tratat de descompunere", Cioran scria despre creştinism:
“-Talmeş, balmeş sublim, creştinismul e prea profund – şi mai ales prea impur – ca să mai dăinuie; secolele îi sunt numărate. Pe zi ce trece Isus e tot mai searbăd; perceptele, ca şi blândeţea-i sunt sâcăitoare; miracolele şi divinitatea sa stârnesc surâsuri. Crucea se înclină”.
Şi în ”Demiurgul cel rău” (1969):
“Aspiră anxietatea să-şi afle odihnă în Dumnezeu? – Nu reuşeşte decât în măsura în care El e mai presus de fiinţă sau cel puţin conţine o zonă în care fiinţa se subţiază, se rarefiază; acolo, nemaiavând de ce să se agaţe, anxietatea se eliberează şi se apropie de acele extremităţi unde Dumnezeu, lichidându-şi ultimele resturi de fiinţă, se lasă ispitit de vid”.
Dumnezeu cel ispitit de vid! Ca o aromă, ca o boare.
10 Mai. Prezentul
Rusia sărbătoreşte Victoria asupra Germaniei naziste în 9 mai şi nu în 8, ca restul Europei şi SUA. Chiar anul nou e decalat cu două săptămâni la Moscova şi Beograd.
Când s-a născut oare Isus?
Când a fost creată Lumea?
Dar eternitatea ? În clipele de extaz Cioran simtea că atinge “rădăcinile ultime ale existenţei” …pentru ca apoi să se reîntoarcă în timp,disperat şi singur, scăldat în vid şi plictis……Iar in final să cadă şi din Timp, în eternitatea cea rea, încremenită şi rece...semn al noilor barbari, ce se năpustesc peste noi, cu zeii lor cu tot.
Oare de ce credea Heidegger căa fiinţa e de nedespărţit de timp?
Oare cât durează prezentul ?
24 Mai. Gânduri despre sinucidere
Cine – sau mai bine zis, câţi? - se mai sinucid în zilele noastre din cauza dragostei neîmpărtăşite?
Câţi însă nu se sinucid, omorând copii nevinovaţi şi pe oricine, în numele unei cauze fantice? (Cioran, Tratat de descompunere : “Adevăraţii criminali sunt cei care stabilesc o ortodoxie în plan religios sau politic, cei care disting între credincios şi schismatic….Când refuzi să admiţi că ideile pot fi schimbate între ele, sângele curge”…)
Ce zeu i -o fi luat oare Zeului minţile când i-a dat omului libertatea de a se sinucide, adică de a ucide !?
Persoană şi iubire
Părintele Stăniloaie: “Dumnezeu e din veci iubitor, înainte de creaţie, de timp; e iubirea dintre persoanele treimii:…..în iubire se arată distincţia între persoanele ce se iubesc şi unirea dintre ele pe măsura iubirii reciproce;…..prin iubire se afirmă…unirea totală dintre cele trei persoane, odihna fiecăreia în cealaltă – perihoreza – având fiecare în celelalte totul şi neavând a căuta ceva dincolo de ele…”
Unde vieţuia oare iubirea eternă dintre persoanele treimii înainte de creştinism?...Unde vieţuieşte oare în zilele noastre ?.....Pe unde rătăceşte oare acum Ideea de persoană şi Ideea platoniceană de iubire…împreună cu Ideea sa despre firul de praf ? ..